Cu ce se jucau copiii la începutul secolului 20? (audio)

Prin cartierele sărace, de la marginea Bucureștiului, puteai vedea la început de secol, băieți și fete deopotrivă, alergând după câte un cerc metalic, pe care îl împingeau cu un băț. Bețele, dragi copii, au fost multă vreme jucăriile fantastice și inepuizabile, ce se puteau transforma cât ai clipi, din sabie în cal nărăvaș, în undiță sau în lopată, după imaginația și nevoile celui sau celei ce-l ținea în mână.

În ziua de azi, când toate jucăriile trebuie să poată face ceva amuzant sau interesant ca să fie băgate în seamă, e greu de închipuit o vreme în care nu existau telecomenzi sau aplicații, ci mai degrabă arcuri și cheițe, ori pur și simplu mici magii menite să încânte și să-i distreze pe stră-străbunici în copilărie.

Vă invit astăzi să deschidem împreună un cufăr magic, în care am pus câteva dintre jucăriile cele mai apreciate în timpul pe care îl tot vizităm. Suntem în podul casei bunicii mele, undeva pe Calea Șerban Vodă din București. Pășiți cu grijă, scândurile sunt vechi și casa e gata să se dărâme. Dar să nu vă fie teamă, e o călătorie imaginară și, în această poveste, știm toți să zburăm.

Iată, trebuie doar să răsucim cheia în lacăt și să începem să explorăm conținutul cutiei cu jucării.

Copiii de la începutul veacului aveau ca și azi, păpuși, mașinuțe, seturi de construcție și de ceai, dar mai ales, soldăței de tablă, trenulețe, mașinuțe și jucării cu arc, capabile să se miște singure. Aceasta a fost minunea începutului de secol: arcurile și rotițele ce făceau jucăriile să prindă viață. Cele mai multe veneau din Germania, de la fabrica de jucării a fraților Bing. Iată, am aici în cufăr o roată mare de carusel, un submarin cu cheiță și chiar un automobil decapotabil, condus de un șofer!

Ea este Eliza, păpușa stră-străbunicii mele. Are cap de porțelan și bucle aurii, și ochi albaștri, mari, care-i dau un aer mereu mirat. E ca și cum s-ar întreba tot timpul de ce abia acum este luată în brațe! Ca și astăzi, fetele se jucau mai ales cu păpuși. Cele din familii mai puțin înstărite se mulțumeau cu păpuși de cârpă, dar din casele oamenilor bogați nu lipseau păpușile cu cap de porțelan, capabile să clipească, îmbrăcate în haine prețioase și cu bucle făcute din păr natural. Aceste păpuși sunt astăzi printre cele mai prețioase din lume, dar nici atunci nu erau la îndemâna oricui. Existau, desigur, landouri și cărucioare de jucărie, pătuțuri pe măsură și seturi de ceșcuțe și farfurioare, bucătării cu crăticioare de tablă și chiar seturi de cusut, ce veneau în valijoare împodobite și erau o ocazie foarte bună pentru micile domnișoare să învețe să croiască haine noi pentru păpuși sau pentru frații mai mici.

La mare căutare erau căluții de lemn, puși pe tălpici de balansoar, cu șei decorate și hamuri de piele. Pentru cei ce nu aveau bani să cumpere un astfel de căluț de jucărie, existau variante mai puțin sofisticate: un cap de cal pus în vârful unui băț lung, pe care copiii încălecau și apoi porneau la trap, strigând „dii, căluț” și fluturând săbii de lemn, să prindă inamici imaginari.

Ah! Iată și yo-yo-ul bunicului! N-are lumini și nu scoate nici sunete, dar încă se învârtește, în sus și în jos, și lemnul e pictat cu culori frumoase. Și aici în cutia asta de tablă ce o fi? Soldăței! Soldățeii cu care se juca și tata când era copil, în anii `50… Știați că atunci când au fost inventați, la începutul secolului 18, erau făcuți din două bucăți de lut ars, prinse între ele cu ață?  În 1893, în Marea Britanie, William Britain a dezvoltat o metodă originală de a fabrica soldățeii de jucărie: a creat niște matrițe în care era turnat plumb. Cu o înălțime de 5-6 centimetri, aceștia erau costumați în armuri specifice Angliei, Americii, Franței, Germaniei, formând adevărate armate. Bunicul meu avea un batalion întreg!

Și aici ce este? Ah, un microscop. Acesta trebuie să fi fost al bunicii! Acest microscop mărește imaginile de trei ori! Setul acesta, inventat în 1934 includea, câteva insecte, precum și instrucțiuni pentru copii pentru a colecta altele. Chiar dacă manualul de utilizare era prea stufos pentru o jucărie și semăna mai degrabă cu un manual școlar, jucăria bunicii mele a supraviețuit.

Ha! Uite un proiector cu diapozitive de sticlă! Imaginile sunt destul de șterse, dar dacă am avea un perete alb, le-am putea vedea în cele mai mici detalii. Sunt sigură că aveți și voi o astfel de jucărie, doar că proiectoarele voastre sunt făcute din plastic! E cam întuneric aici în pod! Haideți să punem diapozitivele înapoi!

La sfârșitul Primului Război Mondial, avioanele-jucărie, realizate cât mai aproape de realitate erau la foarte mare căutare. Producătorii de jucării, dornici de succes, au răspuns cu promptitudine cererilor pieței. Fabricantul german Lehmann, a scos pe piață mici zepeline, care se roteau atunci când erau suspendate. În perioada 1920-1930, avioanele în miniatură, bombardierele și aeroplanele erau printre cele mai populare jucării pentru băieți.

Ah, iată și trenulețele străbunicului! Aș vrea să vă pot spune că am în cutia mea magică și o locomotiva cu abur, fabricată tot de frații Bing, în Germania, cu mult înainte de începutul secolului 20. Din păcate nu am. Dar voi să știți că de fapt, colecționarea trenulețelor a început în jurul anului 1901, în Anglia, când inginerul Wenman Bassett-Lowke, ajutat de un prieten, a început să fabrice trenulețe miniaturale. Tot în Anglia au fost inventate mașinuțele care reproduceau la scară miniaturală automobilele care circulau pe șosele.  Prima companie producătoare de mașinuțe miniaturale a fost Dinky Meccano din localitatea Liverpool, pusă pe picioare de Frank Hornby. Concurența a apărut abia la mijlocul anilor ’50, când compania italiană Corgi și-a lansat propria serie, superioară rivalei sale britanice. Mașinuțele Corgi aveau, în plus, componente din plastic, parbriz de sticlă și lumini.

Ah! Iată-l și pe Martinel, ursulețul de pluș al mamei! Cu toții aveți undeva prin cameră un ursuleț de pluș, nu-i așa? Fie că a fost cumpărat pe când erați bebeluși și nu vă puteați alege jucăriile, ori l-ați primit în dar de la vreo mătușă care nu e la curent cu ultima modă în materie de gadgeturi, în mai toate casele există măcar un ursuleț cu ochi rotunzi și un zâmbet de ață, gata să fie luat în brațe în nopțile în care visați urât. Chiar și noi, oamenii mari, avem unul pe undeva, la care nu am putut renunța. Ursulețul de pluș, a fost inventat la sfârșitul secolului 19, de o croitoreasă pe nume Margarete Steiff. La început, ursuleții erau făcuți din pâslă și erau umpluți cu lână moale de oaie. Martinel al mamei are vestuță de catifea și poartă chiar și ochelari pe nas. Seamănă puțin cu un bunic!

Sper că v-a plăcut incursiunea în podul bunicii mele! În casa voastră există vreun cufăr cu jucării vechi? Pun pariu că dacă scotociți bine, o să dați peste vreun Donald Rățoiul, făcut din cauciuc! A fost jucăria copilăriei părinților voștri.

Dar despre secolul jucăriilor de plastic și cauciuc vom povesti poate într-o altă călătorie!

sursa foto: pxhere.com