La bord, crononauti! (audio)

Ați auzit, copii, probabil nu o dată, că pe la începutul secolului 20, Bucureștiul avea o poreclă. Micul Paris, i se spunea. Exact așa. Era, deci, capitala noastră, un fel de Paris Junior. Dar ce însemna mai exact această poreclă și de unde i se trage? Și până la urmă, de ce Micul Paris și nu Mica Londră, sau Mica Romă sau… alegeți voi o capitală despre care ați auzit sau prin care v-ați plimbat.

Vă invit să pornim împreună într-o călătorie în timp. Am să vă duc într-un univers în care, atunci când ai nevoie de o ușă, iei un creion și o desenezi pe un perete, și ea se deschide exact spre locul în care vreți să vă aflați.

Închideți ochii și haideți să ne plimbăm prin Micul Paris.

Vom folosi cea mai puternică mașină a timpului din toate câte există: Imaginația. Aveți nevoie de un scaun de birou, din cele cu rotile, știți voi, alea care se lasă pe spate sau se rotesc ușor. Vă mai trebuie: o pereche de căști și una de ochelari de imaginație. Aveți, cu siguranță, prin sertare, o pereche de ochelari de imaginație. Sunt invizibili, dar de cum ce îi puneți pe nas, vă dați seama că… de exemplu, un băț nu e doar un băț, e o baghetă, sau un cal, sau o sabie sau un microfon, sau o undiță, depinde de unde îl priviți. I-ați găsit? Știam eu că și voi aveți. Toți copiii au dar uneori uită unde îi pun. Minunat! Acum sunteți adevărați exploratori ai timpului, sunteți crononauți.

Toată lumea la bord! Poftiți, vă rog, în Imaginomobil! Luați loc pe scaunul pilotului, știți voi, cel cu rotile… Dacă în camera voastră nu e nici un astfel de scaun, nu-i nimic. E bun și un scaun obișnuit, dar va trebui să munciți un pic mai mult. Puneți-vă căștile pe urechi și nu uitați de ochelarii de imaginație! Imediat ce veți începe să priviți camera în care vă aflați prin lentilele acestor ochelari, Imaginomobilul vi se va arăta, așa ca și cum ar ieși de sub o pelerină de invizibilitate!

Închideți ochii! Și luați-vă după vocea mea. Sunteți gata? Pornim! Destinația noastră este anul 1900! Rotiți scaunul o data spre dreapta, de nouă ori spre stânga, o jumătate spre dreapta, o jumătate spre stânga… Am ajuns!

La începutul secolului 20, Bucureștiul era un oraș cosmopolit. Asta înseamnă că oameni de afaceri din toate colțurile Europei se stabiliseră aici și deschiseseră fabrici și magazine. Odată cu ei, au adus obiceiurile și tradițiile țărilor lor. Modelul de viaţă europeană a fost introdus și de tinerii din familiile bune, care făcuseră studii la Paris, Viena, Berlin, și apoi se întorseseră acasă.  Și imigranţii din Europa Centrală şi de Apus, care au început să se stabilească în București în cursul secolului al XIX-lea, au pus rădăcini în pământul românesc și au început să construiască magazine și case care păstrau arhitectura celor din țările lor. De aceea, mergând uneori pe străzile orașului, călătorii veniți din Balcani erau uimiți de eleganța și modernitatea capitalei noastre.

Pe străzile Bucureștiului de început de secol, circulau și automobile dar și trăsuri trase de cai. Doamnele erau elegante și se îmbrăcau după ultima modă, purtau rochii lungi, pălării și umbrele de dantelă. spuneau mai degrabă „Bonjur” decât „Bună ziua”. Domnii purtau și ei pălărie, și monoclu și mergeau sprijinindu-se în baston, chiar și cei tineri. Se vorbea rârâit și orice conversație era purtată mai des în limba franceză decât în română, mai ales de către oamenii culți, dar și de cei ce aspirau la un statut mai bun. Pe stradă, în cafenele şi restaurante, la întâlniri mai mult sau mai puțin publice, limba franceză era la putere. Orice bucureștean, care dorea să țină pasul cu elitele, trebuia să știe franțuzește.  Afacerile, artele, comerțul, toate se discutau în franceză.

Pentru majoritatea negustorilor şi liber-profesioniștilor balcanici, adevăratul Paris era prea îndepărtat şi prea costisitor şi de aceea, în Bucureștiul europenizat, au descoperit un Paris în miniatură. Mai mult decât din cauza clădirilor cu arhitectură deosebită, Bucureștiul a primit porecla de “Micul Paris” mai ales din cauza atmosferei. Pe vremea aceea, oamenii se întâlneau la anumite cafenele și restaurante, pe Calea Victoriei. Se plimbau la Șosea și prin pădurea Băneasa.

Doamnele din familiile înstărite organizau petreceri  în saloanele lor elegante și își întâmpinau oaspeții cu delicatese aduse din toate colțurile Europei. Oamenii mergeau des la teatru și la concerte, la spectacole susținute în grădinile de vară sau la Ateneul Român.

Parcurile și grădinile Bucureștiului erau îngrijite, străzile erau luminate și… pavate! Statui frumoase aduceau aminte de oameni de seamă din cultură și politică. Bucureștiul era viu, colorat, elegant, ca un colț de Paris, la îndemâna Estului. De aceea, dragii mei, i s-a spus multă vreme “Micul Paris”.

Unele dintre clădirile de atunci încă sunt în picioare. Probabil treceți uneori pe lângă ele, dar nu știți că sunt atât de vechi. Nu-i nimic. Le vom descoperi împreună, vom intra în școli, în palate și muzee, ne vom plimba prin grădini, vom poposi la cofetăria Nestor și vom patina în Cișmigiu! Acum însă, e momentul să ne întoarcem în prezent.

Răsuciți scaunele! De două ori la dreapta, o jumătate spre stânga, o dată la dreapta, de opt ori la stânga!

Vă mulțumesc că m-ați însoțit în călătorie. Puneți cu grijă ochelarii de imaginație în sertar.

Următoarea noastră destinație: Calea Victoriei!

Pe curând!

sursa foto: Biblioteca Academiei Române

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.