Revistele pentru copii (audio)

Bun venit la o nouă călătorie în timp. Poftiți, copii, în imaginomobil, nu vă uitați ochelarii de imaginație acasă și haideți să pornim într-o nouă aventură. Destinația de azi este anul 1891, când la București a apărut prima revistă românească pentru copii,  care se numea „Amicul Copiilor”.

Între cei ce semnau povești și articole în această revistă se numărau Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ioan Slavici și alți scriitori importanți ai timpului. Revista apărea o dată pe lună, era bogat ilustrată și prelua povești în imagini din reviste germane și austriece. Ce altceva mai puteau citi copiii în această revistă? Un basm intitulat “Cum au pierit zânele în România”, poezia lui Eminescu “Povestea Codrului”, fabula Câinele și Porcul de Theodor Speranția, Întâmplările lui Tartarin din Tarascon – traduse și adaptate de Z.C. Arbore,  Fata de la Cozia de Dumitru Bolintineanu. Revista îi mai învăța pe copii cum să facă jocuri de umbre, și le oferea șarade și… benzi desenate. În 1893, în paginile acestei reviste apare prima bandă desenată din România, semnată de caricaturistul Constantin Jiquidi, care tocmai se întorsese de la Paris, dintr-un stagiu de mai multe luni în diverse redacții de reviste. Benzile desenate ale lui Jiquidi erau de fapt 4 casete pe o pagină, rareori 6, cu text de cele mai multe ori în versuri. Acest model va fi păstrat de desenatorii români vreme de aproape 50 de ani.

În 1922 apare „Lumea copiilor”, iniţiată şi condusă de George Filip, care a adunat în redacția sa un număr impresionant de mari scriitori ai timpuluiȘ Ion Alexandru Brătescu-Voineşti, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Alexandru T. Stamatiad, Tudor Muşatescu, Gala Galaction, Radu Boureanu, Ovidiu Papadima şi alţii.

Într-o notă către domnii profesori universitari și secundari, către domnii învățători și preoți, George Filip scria:

„România mare ne-a adus fără îndoială și griji mai mari. Ceea ce generația de azi a făptuit, va intra în mâinile generației de mâine și ar fi să nesocotim faptele noastre dacă nu am pregăti părintește sufletul celor care vin după noi. Publicațiunea aceasta, menită copiilor, izvorăște nu din dorința câștigului, ci din dorința curată de a da noilor vlăstare o hrană sufletească sănătoasă. Iată pentru ce, convins că este în interesul obștesc de a contribui cu toții la această operă, vă rog călduros să-mi dați întregul dumneavoastră concurs. Să-mi scriți tot ce știți despre copii bazați pe experiența și cultura dumneavoastră. Voi putea avea astfel povestiri cu fond moral, pățanii hazlii, glume sănătoase și vom urmări copiii în toate manifestările lor. Toate acestea vor fi apoi ilustrate și publicate în revistă. Nici o colaborare nu se va face fără plată. Este de la sine înțeles însă că numai acele manuscrise se vor publica în revistă, cari vor fi socotite ca bune. Nu va fi nici o supărare după cum nu va fi decât o operă frumoasă adunarea și publicarea glumelor noastre, anecdotelor și poveștilor noastre. Manuscrisele se vor trimite pe adresa domnului G. Filip, tipograf și editor, București, strada Câmpineanu, 40.”

Dacă toate revistele pentru copii apărute în perioada interbelică ar fi întinse pe o tarabă, probabil „Lumea copiilor” nu ar fi cea mai frumoasă dintre reviste. Poate și pentru că era mai mult text decât desene în paginile revistei.  La o privire mai atentă însă, am fi surprinși de informațiile oferite de revistă. Iată ce povestea un Dinu Roco, contemporan al acelor timpuri despre revistele despre care vorbim:

« [… cumpăram toate revistele pentru copii. Pe atunci apăreau foarte multe. Din toate, însă, se deosebea revista Lumea copiilor, era nu preferata mea, era preferata tuturor copiilor. […] Era o revistă minunată. Îmi aduc aminte că în fiecare vineri, când apărea, o cumpăram, în drum spre şcoală. De format obişnuit, foarte bine ilustrată şi având cam 95% literatură. […] Pe lângă faptul că avea literatură foate bună, a avut şi o activitate umanitară. Atunci se întâmplase un accident groaznic la minele de cărbuni din Lupeni şi muriseră mai mulţi mineri, lăsând mulţi copii orfani. Revista Lumea copiilor a adunat de la cititori importante sume de bani şi mijloace pentru întrajutorarea acestor orfani. Era şi o lecţie de viaţă. În orice caz, Lumea copiilor a fost cea mai bună revistă pentru copii pe care a avut-o vreodată presa românească”.

Într-o dimineață geroasă de februarie, în anul 1924, micii vânzători de ziare au adăugat un titlu nou la cele pe care le strigau de obicei. „Adevărul! Ia Adevărul! Dimineața! Ia Dimineața! Dimineața Copiilor! Dimineața Copiilor!” Apăruse o nouă publicație sub conducerea lui Nicolae Batzaria și Teodor Castrișanu, doi scriitori pentru copii. Revista era destul de generoasă, avea 16 pagini, copertă colorată și două pagini interioare, de asemenea în culori. În cuprins, fabule, poezii, povestiri, un roman semnat Moș Nae (pseudonimul lui N. Batzaria) și câte o ilustrație pe fiecare pagină, realizată de Marin Iordache (care mai târziu și-a asumat pseudonimul Marin Iorda). La pagina cu banda desenată avea să apară, de a doua zi, Haplea, personajul creionat de Marin Iorda. Scenariile în versuri descriu aventurile lui Haplea și ale familiei sale, coana Frosa, copiii Hăplina şi Hăplişor şi ale vecinilor Prostilă şi Tănase.

Iată cum își descria personajul principal Marin Iorda:

„Haplea e, după cum îl arată numele,… un Haplea. Cam ce ar putea însemna acest cuvânt? Că omul este un prost, un nerod şi un lesne încrezător. E… şi nu prea e aşa. Fiindcă Haplea nu e un nerod de rând, nici un prost sadea. De multe ori, dacă înţelege anapoda unele lucruri, nu-i de vină el, ci acei cu care trebuie să stea de vorbă. Şi când înţelege pe dos anumite vorbe sau întâmplări, vina n`o poartă mintea lui, pe care nu i-o bănuiesc prea săracă, ci tocmai o isteţime neaşteptată, ce-l face să se ducă cu gândul mai departe decât ceilalţi muritori. Şi cu toate acestea, uneori, este uluitor de simplu în ce face şi ce spune. Şi simplitatea lui porneşte din aceia că are un suflet neasemuit de bun şi de cinstit. Încrezător în oameni, în gândurile şi sufletele lor, el nu le pune la îndoială nici vorbele. […] Cinstit în gânduri şi fapte, el nu-i crede nici pe ceilalţi oameni răi sau vicleni.”

În paralel, în fiecare lună, era organizată câte o şezătoare „Dimineaţa Copiilor”, în cadrul căreia Batzaria susţinea conferinţe de popularizare a artelor şi ştiinţelor. Șezătorile Dimineții Copiilor erau un bun prilej pentru reprezentațiile unor piese de teatru scrise tot de Batzaria, cu personaje din același univers al lui Haplea. Copiii au primit cu entuziasm noua revistă. Săptămânal, pe adresa redacției veneau sute de scrisori cu rezolvări de careuri şi cuvinte „în cruce”, răspunsuri la ghicitori şi chiar propuneri de colaborări. De aceea ultima pagină era consacrată rubricii „Poşta Redacţiei”.

Universul Copiilor a fost cea mai răspândită şi cea mai longevivă  publicaţie pentru copii, din timpul copilăriei bunicilor noştri (1925-1948). Pmul care a făcut posibilă această performanţă a fost Pascal Rădulescu, “tata Pascal”, cum i se spunea în redacţie. Vreme de  peste 20 de ani el a desenat în fiecare săptămână coperta revistei şi două-trei pagini de benzi desenate în culori, plus măcar câte o ilustraţie alb-negru la fiecare dintre celelalte pagini. Mai semna uneori şi câte o povestire, ba chiar punea bani din salariul său pentru a asigura un premiu pentru copiii talentaţi. Printre personajele create de el s-au numărat copiii Tudorică, Andrei şi căţelul lor  Grivei, Sanda, voinicul Ion Şampion etc. Este singurul desenator BD român care a adaptat în benzi desenate romanul Cei trei Muşchetari, de Alexandre Dumas. În anii 30 revista Universul copiilor (mai târziu Universul Copiilor şi Tineretului – deja crescuse prima generaţie de cititori) apărea în fiecare miercuri, în 16 pagini. Coperţile I şi IV precum şi cele două pagini de la mijloc, cu benzi desenate,  erau în culori, restul în alb-negru.

De obicei sumarul revistei arăta cam aşa:  pagina începătorilor, pagina poeziei, o povestire mai lungă,  pe 2-3 pagini, o povestire mai scurtă, pe o pagină, la mijlocul revistei era serialul de benzi desenate de “pictorul Pascal”, o pagină, uneori chiar două,  cu fotografiile “premianţilor şcolilor din ţară”, uneori încă o pagină cu benzi desenate (preluată din reviste străine), o pagină cu povești de autori străini traduse și adaptate, reportaje sau informaţii despre alte ţări. Pe penultima pagină erau jocuri iar ultima copertă era de fapt o scurtă bandă desenată sau doar o ilustraţie. De Sărbători, adică de Paşte, de Crăciun şi 10 mai – ziua Regelui, redacţia edita numere speciale tematice.

Un alt „magazin ilustrat pentru tineret” a fost Covorul Fermecat, care prelua multe dintre seriile de benzi desenate publicate în revistele străine. Așa au făcut cunoștință copiii români cu personaje ca Tarzan, Popeye, Pluto, Micky Mouse, Donald și Buffalo Bill. Dar în paginile acestei reviste se găseau și glume și jocuri și cuvinte încrucișate. Aici și-au făcut locul și povești locale, cum ar fi „Aventurile unui mic bucureștean” și „Moș Alexe în Africa”.

Acestea sunt doar câteva pagini din istoria revistelor pentru copii din România Modernă. In iunie 1948, când Partidul Comunist preluase deja puterea, se decretează naţionalizarea industriei româneşti. Universul Copiilor, Ziarul Copiilor, Curentul pentru copii şi tineret, Covorul Fermecat sunt desfiinţate.

Voi mai citiți reviste pentru copii? Dar benzile desenate vă plac? Mi-ar plăcea să știu care sunt revistele voastre preferate. Dacă doriți să vedeți cu ochii voștri revistele despre care v-am povestit, să știți că ele se mai găsesc încă prin anticariate, cu siguranță la Biblioteca Națională și poate chiar și bibliotecile orășenești s-ar putea să vă suprindă și să aibă undeva câteva numere vechi, îngălbenite. Dar cel mai bun loc în care să căutați astfel de reviste, e casa bunicilor. Ei sunt păstrătorii cei mai atenți ai acestor comori neobișnuite: ziare și reviste vechi, jucării de altădată. Întrebați-i ce-și amintesc de revistele copilăriei lor și a părinților lor. Veți înțelege astfel cum au crescut și ce povești și personaje le populau visele.

În episodul următor al Poveștilor de la Șosea vă invit în lumea desenelor animate. Sunt Andreea Demirgian. Vă mulțumesc pentru atenție. Pe curând.

sursa foto: pxhere