Cum se îmbrăcau copiii la începutul secolului 20 (audio)

Vă invit azi, dragi copii, să aruncăm o privire asupra hainelor purtate de cei mici la începutul secolului 20. Sper că aveți la voi ochelarii de imaginație și sunteți gata să ne întoarcem în timp, cam 100 de ani.

Trebuie de la început să spunem că pentru copiii care creșteau la țară, hainele erau țesute în casă de mame și de surori. Copiii purtau aceleași haine ca și adulții, doar că făcute pe măsura lor. Veți crede poate că hainele oamenilor de la țară erau simple, dar o călătorie la Muzeul Satului vă va convinge că de multe ori costumele populare erau la fel de sofisticate, dacă nu chiar mai frumos decorate decât cele ale orășenilor.

Existau haine de toată ziua și haine de sărbătoare,purtate doar la biserică sau la evenimente speciale. În funcție de zona în care locuiau, costumele copiilor erau decorate cu anumite simboluri, menite nu doar să înfrumusețeze ci și să-i protejeze și să spună o poveste despre cei ce le purtau. Puteai, doar uitându-te la cum e îmbrăcat cineva, să spui de unde vine.

Și la oraș, până în secolul 19, copiii purtau haine ce îi făceau să semene cu niște adulți în miniatură. Hainele lor erau croite din aceleași stofe și cu aceleași tăieturi ca hainele părinților lor. De la 1800 încolo însă, oamenii mari au început să privească altfel copilăria, și asta a dus la apariția unei mode speciale pentru cei mici, diferită de cea pentru adulți. Chiar dacă hainele copiilor erau încă inspirate din moda pentru adulți, nu o mai copiau întocmai.

În prima decadă a secolului 20, băiețeii purtau rochii, până pe la 5-6 ani. Unele familii au păstrat acest obicei până prin anii ’40. Dar, până la finalul secolului despre care povestim, băieții au trecut de la rochii la pantaloni la vârste din ce în ce mai mici, ca până la urmă rochițele să iasă complet din garderoba lor. Băieții erau îmbrăcați în haine tipic bărbătești, cu pantaloni lungi, până la gleznă, sau scurți, până la genunchi.

Astfel, hainele au început să fie folosite pentru a face diferența între fete și băieți, având culori și croieli diferite, încă de la naștere. În secolul 20, s-a pus accent pe această diferențiere în privința hainelor. De pe la începutul anilor ‘20, băieții au început să se îmbrace în haine de culoare albastră, iar fetele în roz. A durat mai bine de 30 de ani ca acest obicei să devină universal.

În același timp, în vreme ce rochiile pentru băieți dispăreau, fetițele au început să poarte pantalonași pe sub fuste. Costumele de marinar, salopetele, și uniformele școlare făceau parte din garderoba multor copii din clasa de mijloc în primii ani ai secolului 20. De pe la 1870 până prin 1940, băieții cu vârste între 8 și 15 ani puteau fi văzuți adesea în costume de marinar inspirate din uniforma soldaților Marinei Britanice.

Fetele purtau și ele haine inspirate de același model. Această modă a costumelor de marinar, importată din Anglia, a fost îmbrățișată de familiile de condiție medie din toată Europa.

Costumul de Marinel, cum îl descria Ioan Luca Caragiale în schița sa, domnul Goe, era nelipsit și din garderoba copiilor secolului 20. Salopetele și hainele de joacă au ajuns la modă tot în primele decade ale secolului 20. Adulții începuseră să recunoască faptul că toți copiii au nevoie să se joace pentru a crește armonios. Și ca să se poată juca, aveau nevoie de libertate de
mișcare, în haine lejere, mai puțin formale decât tradiționalele rochii și costume inspirate de moda adulților. După al doilea război mondial, toți copiii aveau în dulap măcar o salopetă.

Multe școli, chiar și cele publice, își încurajau elevii să poarte uniforme. Fetele purtau cămăși albe și rochii-sarafan bleumarin, cu șosete albe până la genunchi. Băieții purtau cămăși albe, pantaloni și sacouri de aceeași culoare. În perioada comunistă, toți copiii erau îmbrăcați la fel. Chiar dacă uniformele nu erau la fel de elegante ca la începutul secolului, s-au păstrat culorile predominante: alb și bleumarin, de la clasa 1 până la a 12-a. Bunicii voștri, dragi copii, trebuiau să aibă mare grijă ca uniformele cu care mergeau la școală să fie
curate și în regulă.

Toată lumea purta cravată, mai întâi cravata roșie, de pionier, apoi la liceu, băieții purtau o cravată bleumarin. Fetele aveau mereu părul strâns în codițe și o bentiță albă pe cap. Băieții nu puteau purta plete. În ultimii 30 de ani s-a cam renunțat la uniforme. Doar școlile primare le mai impun o uniformă elevilor lor, până în clasa a patra. Unele școlile particulare, însă,
păstrează tradiția uniformei.

Dar să ne întoarcem la începutul secolului 20 și să aruncăm o privire asupra materialelor din care erau făcute hainele copiilor. La început, bumbacul alb, țesut în fel și chip, era prima alegere atât pentru hainele fetelor cât și pentru cele ale băieților. Acest material era preferatul mamelor. “Albiturile” erau des fierte în apă cu fulgi de săpun, și bumbacul rezista bine la această procedură repetată. În plus, atunci când erau călcate și apretate, hainele de bumbac arătau foarte bine.

Întrebați-l odată pe bunicul vostru dacă își amintește gulerele apretate ale cămășilor din tinerețea lui!

Prin anii ’60 au apărut tipuri noi de fibre și țesături sintetice cu nume foarte interesante: nylon-ul, apoi poliesterul și spandexul. Acestea au fost adoptate cu mare entuziasm de fabricanții de haine, pentru că erau ușor de întreținut, mai rezistente la spălare decât bumbacul și… spuneau ei, mai plăcute la atingere.

Hainele făcute din nylon puteau fi spălate mai des, își păstrau culorile vii mai mult timp și nu mai trebuiau să fie călcate și apretate.

Și-acum, haideți să facem un exercițiu de imaginație. Deschideți dulapul vostru de haine și priviți-le cu atenție. Numărați câte tricouri, câți pantaloni, câte fuste și câte rochii aveți. Un copil de la începutul secolului 20 ar fi fost copleșit să vadă atât de multe haine la un loc. Pe vremuri, copiii aveau câte un singur rând de haine pentru fiecare ocazie! O uniformă, hainele de toată ziua și hainele de duminică.

Aici se încheie călătoria noastră de azi. Sunt Andreea Demirgian. Vă mulțumesc că m-ați însoțit și vă aștept să mergem și în alte călătorii cu imaginomobilul. Pe curând!

sursa foto: pxhere

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.