Parcuri şi expoziţii de la începutul secolului 20 (audio)

La începuturile sale, Bucureștiul, acest labirint de beton, sticlă și asfalt fierbinte, era un oraș grădină. Știu, copii, că nu vă vine să credeți, că nu chiar cu așa de mult timp în urmă, orașul despre care povestim era inundat de verdeață și flori, cu puține case risipite pe câmpuri și dealuri, ascunse de copaci, dar și cu o mulțime de terenuri mlăștinoase și nu prea frumos mirositoare…

Azi Bucureștiul are doar oaze de verdeață, dar de mirosurile neplăcute încă n-am scăpat. Sunt însă momente ale zilei și colțuri de oraș mai puțin circulate de mașini și de oameni, prin care sufletul viu, verde, al Bucureștiului, se joacă de-a v-ați ascuns. Se pitește pe după clădiri ce stau să se prăbușească, doar pentru a ne lua prin suprindere. Închide ochii, parcă ne spune, și hai cu mine, la doar câțiva pași de strada asta pavată cu piatră cubică, am o surpriză pentru tine!

Ați auzit de Parcul Luigi Cazzavillan? Probabil că nu. Cine o mai fi și tipul ăsta cu nume italienesc… Ei bine, a fost chiar un jurnalist de origine italiană, corespondent de război, stabilit la București și fondator al unuia dintre cele mai mari ziare românești, Ziarul Universul. Parcul despre care vă vorbesc a fost amenajat în anul 1905, în apropierea casei acestuia, ridicată după modelul unui mic palat venețian. Și parcul și palatal sunt reprezentative pentru Bucureștiul începutului de secol 20.

Astăzi, Parcul Cazzavillan, deși se află în inima Bucureștiului este așa de bine ascuns încât doar cei ce-l caută cu tot dinadinsul îl găsesc. Are o suprafață relativ mică, în formă de pătrat perfect, cu alei ce pleacă de la statuia lui Luigi Cazzavillan, cea păzită de heruvimi, spre porțile dinspre străzile ce-l înconjoară.

Copacii bătrâni și tufele înalte fac un adevărat zid verde ce ocrotește grădina de praful și zgomotul străzii. E liniște în parcul Cazzavillan. Merită să mergeți într-o plimbare, mai spre sfârșitul verii, când soarele se duce la culcare înainte de șapte seara. Atunci, când razele de soare sunt filtrate prin verdele frunzelor încă nemușcate de colții toamnei, atunci toată această grădină pare să fie inundată de o lumină verde, aurie, cum nu veți găsi în altă parte. Poate doar pe anumite alei ale Parcului  Carol 1.

De acest parc sigur ați auzit. Dar știați că a fost construit pentru a găzdui Expoziţia Generală din 1906?

Unul dintre marile evenimente organizate la București la începutul secolului 20, această expoziţie avea ca scop trecerea în revistă a evoluţiei societăţii româneşti în cei 40 de ani de domnie ai regelui Carol I. Comisar General al Expoziției a fost numit Dr. Constantin I. Istrati,  membru al Academiei, profesor la Universitatea din București, senator și fost ministru. La organizarea Expoziţiei şi-au adus contribuţia cele mai prestigioase nume ale culturii şi tehnicii româneşti ale acelor vremuri.

Lucrările de construcție a Expoziției au demarat la 15 mai 1905. Trei luni mai târziu, fundațiile pentru Palatul Artelor erau gata. Palatul Artelor adăpostea „Muzeul trecutului nostru”, destinat a conserva „tot ce privește neamul românesc, de la constituirea sa și până în prezent” (1906). În muzeu erau expuse creațiile celor mai reprezentativi pictori români. Palatul Artelor mai poate fi văzut doar în fotografii. Un incendiu și un cutremur au dus la demolarea lui, la 40 de ani de la construcție.

În prezent, pe locul ocupat odinioară de Palatul Artelor este amplasat Mausoleul din Parcul Carol. Amenajarea Parcului Carol 1 a avut o importantă influenţă asupra dezvoltării acelei zone a oraşului. Cu acest prilej au fost făcute lucrări de canalizare și a fost introdus iluminatul public pe străzile din jurul expoziției.

Pentru că rezervoarele de apă care alimentau expoziția nu dădeau bine în peisaj, arhitecții au găsit o soluție ingenioasă de a le masca: au construit o replică a castelului lui Vlad Țepeș, de la Poenari. Ridicat din cărămidă roșie, și piatră de râu, castelul a fost garnizoană a armatei și unitate de jandarmerie. Astăzi este sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor și poate fi vizitat de două ori pe an. Pe 6 iunie, de ziua Eroilor și pe 25 octombrie, de Ziua Armatei.

După închiderea Expoziţiei din 1906 mare parte dintre pavilione au fost demolate. Parcul Carol I a continuat să existe în perioada interbelică, fiind cel mai important parc până la mijlocul anilor ’30.

Un alt loc preferat pentru promenada bucureștenilor era Parcul Național Carol al II-lea, pe care voi îl cunoașteți sub denumirea de Herăstrău. Deși plimbările lungi pe malul lacului erau ceva obișnuit încă de pe la 1800, abia în 1936 Parcul este amenajat, cu ocazia unei alte expoziții, Luna Bucureștilor.

Tot atunci a fost înființat și unul dintre primele muzee etnografice în aer liber din lume, Muzeul Satului. Sociologul Dimitrie Gusti și-a propus ca acest muzeu să fie o sinteză a tuturor satelor din Romania. Însuși Regele Carol al II-lea a participat la deschiderea oficială a muzeului etnografic. Parcul Herăstrău avea foarte multe de oferit, încă din primii ani ai istoriei sale moderne. Insula trandafirilor și Expo Flora  pot fi vizitate și astăzi. Herăstrăul poate fi considerat plămânul verde al Bucureștiului.

Sălciile, plopii, frasinii, teii și arțarii plantați atunci pentru a încadra statuile unor figuri marcante ale culturii, sunt în prezent printre cei mai bătrâni copaci din București. Tot în 1936 a fost construit şi un teatru de vară iar lacul a fost amenajat pentru practicarea sporturilor nautice. Doi ani mai târziu, la 8 iunie 1938, la intrarea dinspre Arcul de Triumf, se deschidea Pavilionul Televiziunii. Emisiunile începeau seara la ora 7 şi orice vizitator îşi putea transmite  vocea şi imaginea pe un ecran, plătind o mică taxă. Dar despre începuturile televiziunii în România vom povesti cu altă ocazie.

Vă mulțumesc că m-ați însoțit și azi în călătoria mea spre începutul secolului 20. Sunt Andreea Demirgian. Voi reveni în curând și cu alte povești despre istoria orașului București.

Ah, și dacă doriți să vizitați Parcul Cazzavillan, să știți că îl găsiți pe lângă Casa Radio. Mai exact, mergeți pe strada Temișana, treceți de intersecția cu strada Transilvaniei și-o să-l găsiți, ascuns între clădiri vechi. Sper să vă placă și vouă la fel de mult cum mi-a plăcut și mie. Pe curând!

sursa foto: Alexandru Ene

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.