Începuturile animației românești (audio)

Bine v-am regăsit la o nouă călătorie in timp, penultima noastră aventură la începuturile secolului 20. Vă promiteam, copii, în emisiunea anterioară, că vă voi povesti astăzi despre începuturile filmelor de animație în România. Desigur, ca orice începuturi, filmele de animație din anii ’20 nu se compară cu producțiile tridimensionale de astăzi. Dar este bine să știm de unde s-a pornit, ca să putem aprecia mai mult ce avem în prezent. Primul realizator de filme de animație din România s-a numit Aurel Petrescu.

Aurel Petrescu a început să publice cronici de film și fotografii încă din timpul primului război mondial, mai întâi în paginile revistei „Rampa”și apoi în suplimentul dedicat cinematografiei, intitulat chiar „Rampa cinematografică”. 1916 a fost anul în care benzile desenate din revistele dedicate copiilor au început să câștige popularitate. Până în 1920, anul în care Aurel Petrescu debuta cu filmul Păcală în Lună, gusturile și pretențiile publicului avuseseră deja timp să se formeze.

Prima vizionare a filmului de animație Păcală în Lună a avut loc pe 4 aprilie la Cinematograful Militar din București. Filmul a fost prezentat de către autor ca fiind o „comedie cu desene animate”. Imaginați-vă  navă cosmică plutind peste mări și țări, dincolo de Polul Nord, către lună. La bord, căpitanul scrutează zările cu ajutor unui ochean. Vede podul de la Cernavodă, catedrala Notre Dame din Paris, un peisaj polar, Colosseumul din Roma, palatul Ligii Națiunilor din Geneva, un mare port maritim și alte construcții notabile despre care se credea că pot fi văzute pe drumul spre Lună.

Pentru a-și duce personajele pe Lună, Aurel Petrescu a inventat aparate de zbor, care mai de care mai curioase: zeppeline și rachete, un fel de elicopter sub forma unui tramvai aerian, o navă interspațială cu elicea în funcțiune. Personajele din Lună sunt la fel de stranii: un cocoș cu cap de elefant și un elefant cu cap de cocoș, o barză cu cap de porc, un câine cu cap de rață. „Păcală în lună” a fost realizat la casa de producție „Soarele” a germanului Erich Pommer, cu ajutorul unui inginerului chimist numit Constantin Ionescu-Cioc și al operatorului Constantin Ivanovici, filmul având o lungime de circa 30 de metri.

Succesul acestui film l-a determinat să continue seria animațiilor al căror personaj principal era Păcală: Așa au apărut „Păcală amorezat“  în 1925 și apoi „Păcală și Tândală la București” în 1926. Aspectul lui Păcală este oarecum curios, părând a fi desenat după o marionetă sau o păpușă de celuloid, ceea ce a dus la concluzia că Aurel Petrescu a folosit pentru această animație cartoane decupate filmate.

Apoi realizează un ciclu de desene animate umoristice grupate sub denumirea de „D’ale zilei“.

Aurel Petrescu a continuat cu „Motanul în lună“ – 1926 și apoi cu caricaturi animate și „Proverbe ilustrate“.  Tot în anul 1927, tot el a realizat „Bărbatul de la Adam până azi“ și „Femeia de la Eva până în zilele noastre”. Desenele animate ale caricaturistului Aurel Petrescu s-au născut sub influența celor americane și franceze din acea epocă. Realizate în mare parte din desene și cartoane decupate, personajele lui Petrescu făceau doar mișcări simple, din articulații, ceea ce le-a dat ocazia unor comentatori răutăcioși ai epocii să spună că desenele lui ar trebui să se numească „articulate”, nu animate.

Aurel Petrescu a încercat să realizeze și filme cu actori, atât ca regizor, cât și ca operator, dar a avut mai mare succes ca realizator de filme publicitare și ilustrator  de carte. Moartea sa timpurie, la doar 51 de ani, a însemnat finalul primului capitol din istoria animației românești.

Istoricii animației românești spun că Aurel Petrescu a realizat aproximativ 70 de pelicule de animație. Unele sunt independente, altele au reprezentat reclame pentru diferite companii. A avut curajul să continue producția și în epoca sonorului, probabil copiind coloanele sonore ale filmelor străine. Din păcate, absolut toate desenele sale sunt considerate pierdute astăzi, fiind distruse datorită trecerii timpului. Cu toate acestea, presimțind parcă destinul tragic al peliculelor sale, Aurel Petrescu a creat un album cu 240 de fotograme, ceea ce a permis cercetătorilor să-și facă o idee asupra creației sale.

Cel mai vechi film românesc de animație care a ajuns până la noi este însă cel creat în 1927 de către Marin Iorda: „Haplea”. Viitorul cineast debutase în 1918 ca ilustrator al volumului „Stafia roșie” de Ioan Peltz. Apropiat al lui Aurel Petrescu (față de care era mai tânăr cu numai 4 ani, născut în 1901), Iorda a cumpărat de la acesta vechiul aparat de luat vederi marca Urban, cu care a început să lucreze la  filmul Haplea, după scenariul lui Nicolae Batzaria. Acesta ar fi trebuit să fie primul dintr-o serie al cărei personaj principal fusese lansat în revista „Dimineața copiilor”, în anul 1923. Pentru a crea acest film de 300 metri, autorului i-a fost necesar un an de muncă.

Câteva pagini de manuscris, un fel de „jurnal de creație” al autorului, vorbesc de la sine despre migala muncii la acest film:

„Încet-încet, vrafuri de desene se ridicau în jurul meu. Haplea mergea, Haplea fugea, Haplea e supărat. Alături de el, își făceau apariția alte figuri: Cățelușul Zdup, gâsca cea prostuță, Privighetoarea, Cioara, Cobzarul, Țambalagiul, Frosa, Popa Clondir, Nașul și Nașa. De asemenea se întruchipau în părțile lor caracteristice trenul în mers, poduri, aeroplanul lui Lindberg, automobilul. Problemele ce mi se ridicau nu erau dintre cele mai ușoare, dar mă interesau cu atât mai mult: mersul omului, mersul câinelui, zborul păsărilor și al avionului, fuga automobilului. Toate acestea trebuiau studiate, calculate și realizate în funcție de depărtare, de viteză, de unghiul optic sub care erau văzute și redate.”

La sfârșitul filmului, autorul a avut ideea să apară însuși în fața camerei, arătând spectatorilor, pe viu, cum își creează eroul; stând de vorbă cu el înainte de a-l introduce în acțiunea filmului. Presa vremii a apreciat originalitatea acestui film:

„Regia și decupajul, diversele planuri precum și montarea sunt admirabile. Aventurile lui Haplea pe ecran au făcut senzație în sală, căci nu era spectator care să nu cunoască acest erou din cărți sau reviste. El a descrețit fruntea spectatorilor, obținând un viu succes, care de bună seamă revine lui Iordache, talentat desenator.”

Dificultățile ivite în timpul și după realizarea filmului „Haplea” l-au făcut pe Iorda să renunțe la o continuare. A mai realizat, în anul 1936, doar niște diagrame animate pentru filmul profesorului Dimitrie Gusti, prezentat la pavilionul românesc al Expoziției internaționale de la Paris din anul următor.

Acestea au fost, dragi copii, începuturile filmului de animație în România. Sunt Andreea Demirgian. Vă mulțumesc că m-ați însoțit în călătorie. Pe curând.

 

autor: Andreea Demirgian  

sursa foto: PxHere

0 raspunsuri

Lasă un răspuns


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.